Repere în psihoterapia copilului

20/01/2025

Pentru un părinte, vizita la psiholog, de multe ori este încărcată de tot felul de gânduri și preocuprări legate de ce va ”descoperi” despre copilul său dar și despre el însuși. Unele griji decurg din necunoscut și altele vin din anticiparea aducerii la cunoștință (a se înțelege conștient) a ceea ce se știe la nivel inconștient.

Modul cum va primi copilul experiența întâlnirii cu psihoterapeutul său, depinde și de capacitatea părintelui de a se deschide și a se încrede în terapeut la acel moment. Copilul își ia încă reperele realității de pe chipul părintelui. Ar fi multe de detaliat aici, însă mi-am propus ca în acest articol să evidențiez pentru părinte unele repere ce țin de cadul terapeutic al lucrului cu copilul.

Cum începem?

În sesiunea de evaluare inițială, de regulă, participă doar părinții, urmând ca în a doua sesiune să participe copilul sau părinții împreună cu copilul. Dacă în prima sesiune evaluarea se bazează pe relatările părinților, în a doua sesiune avem în vedere dinamica relațională. Aceste două sesiuni de evaluare sunt urmate de o sesiune de discuții privind cele observate, stabilirea obiectivelor terapeutice și a structurii intervenției. (frecvența sesiunilor și tipul de intervenții - terapie individuală, consiliere parentală)

Cum se întâmplă?

În funcție de vârsta copilului, dar și de problematica cu care se vine în terapie, sesiunile de terapie cu copilul se desfășoară cu participarea părinților la sesiuni sau fără participarea acestuia. Decizia se ia în funcție de vârsta copilului, gradul de autonomie al acestuia, obiective legate de individuare (dificultăți legate de atașament), obiective legate de creșterea abilităților parentale de a sprijini copilul și altele.

Discuțiile cu părinții privind intervenția terapeutică vor avea loc în cadrul sesiunilor lunare (minim necesar în orice colaborare), la sesiunile de consiliere parentală intensivă sau în cadrul sesiunilor programate pentru situații de urgență. Pe tot parcursul procesului avem în minte principiul care spune că atâta timp cât copilul este prezent, vorbim copilului și nu despre copil.

În general, este recomandat părinților să nu insiste pe relatarea conținuturilor din sesiunea de terapie, permițând copilului să dezvolte un spațiu psihic intern de procesare și o relație de încredere cu terapeutul, în care el are posibilitatea să aducă conținuturi psihice de orice natură, trecând peste condiționările interne obișnuite. Este de dorit să lăsăm copilul să povestească atât cât simte el că poate sau dorește. Este de înțeles nevoia părinților de a ști cum a trăit copilul experiența terapiei, însă este util să avem în minte nevoia copilului de individualizare nu doar fizică dar și psihică, concept care știu că nu este ușor de înțeles și acceptat uneori de către părinți. În cadrul sesiunilor de consiliere părinții au ocazia să discute observații, preocupări și modalități de abordare. 

În cazul psihoterapiei cu adolescenții, pot apărea situații când acestia doresc să discute unele aspecte cu părinții, ajutați fiind de terapeut. În acest caz părinții sunt invitați în sesiune, psihoterapeutul fiind un facilitator în comunicare. În cazul adolescenților, sesiunile cu părinții se desfășoară doar împreună cu adolescentul și cu permisiunea acestuia. În unele situații poate fi recomandată consilierea părinților de către un alt psiholog sau psihoterapeut.

Este recomandat ca încheierea procesului terapeutic să fie procesată împreună cu terapeutul în cel puțin doua sesiuni, indiferent care este motivul încheierii procesului.

Ce împiedică reușita atunci când știm ce și cum să facem?
Pentru înformații suplimentare și pentru a ne cunoaște, vă invit să mă contactați.